Mesajul decanului
Rabindranath Tagore
Formarea profesională în domeniile educației, psihologiei, sociologiei și asistenței sociale reprezintă o necesitate fundamentală în societatea contemporană, definită prin diversitate, ritm accelerat al schimbărilor și provocări tot mai complexe. La nivel internațional, globalizarea, migrația, transformările culturale și evoluțiile tehnologice reclamă specialiști capabili să înțeleagă în profunzime comportamentele umane, să gestioneze situații sensibile și să sprijine dezvoltarea armonioasă a indivizilor și comunităților. Într-un context în care nevoile populației devin tot mai variate, formarea profesională oferită de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială este esențială pentru menținerea calității intervențiilor educaționale, psihologice și sociale.
La nivel național, pregătirea temeinică a specialiștilor din aceste domenii este strâns legată de calitatea serviciilor oferite în sistemul public și privat. Curriculumul de formare este adaptat cerințelor actuale: dezvoltarea competențelor digitale pentru cadrele didactice, a abilităților de evaluare și intervenție pentru psihopedagogi și psihologi, consolidarea capacității de analiză a fenomenelor sociale pentru sociologi, precum și însușirea tehnicilor moderne de suport și consiliere necesare asistenților sociali. Totodată, colaborarea interdisciplinară devine indispensabilă, deoarece problemele sociale și educaționale pot fi abordate eficient doar printr-o perspectivă integrată.
Formarea profesională în aceste domenii reprezintă, astfel, o investiție strategică în dezvoltarea capitalului uman și în bunăstarea comunităților. Prin dezvoltarea continuă a competențelor, specialiștii pot răspunde mai eficient provocărilor actuale, precum incluziunea socială, dificultățile emoționale ale oamenilor, inegalitățile sociale sau crizele familiale. În acest fel, evoluția profesională devine un imperativ al schimbării pozitive, contribuind la crearea unei societăți mai echilibrate, mai empatice și mai reziliente.
Transformările continue în mediul universitar, precum și rigorile normativ-reglatorii naționale și internaționale în domeniul învățământului superior, impun acțiuni dinamice și abordarea provocărilor în vederea menținerii FPȘESAS în top-ul domeniului. În acest context, FPȘESAS promovează o politică educaţională relevantă răspunderii nevoilor pieţei muncii şi ale beneficiarilor la cele trei cicluri de studii superioare: Ciclul I, licență; Ciclul II, master; Ciclul III, doctorat.
Programe de formare profesională inițială, Ciclul I – licenţă, 180 credite:
- 0314.1 Psihologie;
- 0111.1 Psihopedagogie;
- 0113.1/0114.10 Pedagogie în învăţământul primar și limba engleză;
- 0313.1 Sociologie
- 0319.1 Asistență Socială
Programe de formare profesională, Ciclul II – master, 120 credite:
- Psihologie clinică (MP);
- Psihologia muncii şi organizaţională (MP);
- Psihologie judiciară (MP);
- Management educaţional (MP);
- Formarea formatorilor (MP);
- Consiliere pentru probleme de familie (MP);
- Pedagogia învățământului superior (MP) (engl.);
- Managementul serviciilor sociale (MP);
- Sondaje de opinie, marketing și publicitate (MP);
⁎MP – master profesional
Programe de formare profesională, Ciclul III – doctorat:
Școala Doctorală Științe Umaniste și ale Educației
- 531.01 Teoria generală a educației;
- 531.03 Pedagogia istorică;
- 532.02 Didactica școlară (pe trepte și discipline de învățare);
- 533.01 Pedagogie universitară;
- 533.03 Pedagogia adulților
Școala Doctorală Științe Sociale
- 511.01 Psihologie generală;
- 541.01 Teoria și metodologia sociologiei;
- 541.02 Structura socială, instituții și procese sociale;
- 542.01 Teoria și practica asistenței sociale.
Adresa
Facultăţi
Contacte
- +373 22 244 810
- 9:00 - 17:00
- Universitatea de Stat din Moldova str. Alexei Mateevici 60, MD-2009
- rector@usm.md
- integritate@usm.md


Русский
English