În perioada 14–19 iulie 2026, Departamentul de Psihologie al Universității de Stat din Moldova a fost reprezentat la ACBS World Conference 2026, desfășurată la Universitatea Catolică din Lyon (Franța). Evenimentul, organizat de Association for Contextual Behavioral Science (ACBS), a reunit peste 1.300 de participanți din 64 de țări, oferind un cadru de referință pentru prezentarea celor mai recente cercetări și pentru dezvoltarea colaborărilor internaționale în domeniul psihologiei și psihoterapiei bazate pe dovezi.
În cadrul proiectului bilateral moldo-român PRECISE-CARE, echipa formată din dr., conf. univ. Bogdan Tudor Tulbure (Universitatea de Vest din Timișoara), dr., lect. univ. Galina Pravițchi și dr., lect. univ. Olga Bondarenco (Universitatea de Stat din Moldova) a participat la simpozionul „New Perspectives on Anxiety in ACT and Process-Based Therapy”, unde a prezentat lucrarea „Measurement-Based Kernel Sequencing in Process-Based Therapy for Anxiety and Depression: A Feasibility Open Trial”.
Lucrarea a prezentat rezultatele preliminare ale unui studiu dedicat dezvoltării și evaluării unui model personalizat de Process-Based Therapy, bazat pe secvențierea intervențiilor terapeutice în funcție de evaluarea continuă a proceselor psihologice relevante pentru fiecare persoană.
Participarea la această conferință a reprezentat o oportunitate importantă pentru schimbul de expertiză cu cercetători și practicieni din întreaga lume, promovarea rezultatelor cercetării realizate în cadrul proiectului PRECISE-CARE și consolidarea colaborărilor științifice internaționale.
Prin această participare, Departamentul de Psihologie al Universității de Stat din Moldova își reafirmă angajamentul față de excelența în cercetare, internaționalizarea activității academice și dezvoltarea unor parteneriate științifice durabile, contribuind la creșterea vizibilității internaționale a cercetării psihologice din Republica Moldova.
Universitatea de Stat din Moldova folosește module cookie strict necesare și alte tehnologii similare pentru a opera acest website și pentru a oferi utilizatorilor o experiență personalizată. Pe lângă modulele cookie strict necesare, Universitatea de Stat din Moldova folosește module cookie opționale pentru a îmbunătăți și personaliza experiența utilizatorilor, pentru a analiza performanța website-ului.Ok