- Acasă
- Despre
- Nouțăți și Anunțuri
- Orar
- Educație
- Cercetare
- Admitere
- Contacte
- Ro:
- Acasă
- Despre
- Nouțăți și Anunțuri
- Orar
- Educație
- Cercetare
- Admitere
- Contacte
- Ro:
Miercuri, 25 aprilie, peste 30 de studenți de la master și licență, doctoranzi și cadre didactice, au participat la ședința Clubului studențesc de opinii și dezbateri Leadership Educațional, organizat de Departamentul Științe ale Educației, de la Facultatea de Psihologie, Științele Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, organizată în parteneriat cu Clubul Paideia al Centrului Educațional PRO DIDACTICA.
Invitatul special al ședinței a fost dl Vladimir GUȚU, dr. hab. prof. univ., Directorul Centrului de Cercetări Științifice „Politici educaționale și sociale” din cadrul Universității de Stat din Moldova.
Participanții au avut o ocazie specială să cunoască îndeaproape Omul și Profesorul Vl. GUȚU, care este și va rămâne un nume de referință în domeniul științelor educației din spațiul românesc și nu numai. Curriculumul, ca și concept integrator, promovat și dezvoltat la scară largă, i-a devenit un Brand profesional recunoscut și care a marcat istoria învățământului din această zonă europeană. Fiind un important deschizător de drumuri, Domnul Profesor, cu un potențial intelectual și managerial impunător, a insistat pe continuitatea reformei curriculare, de la educația timpurie la cea universitară, a adulților și nonformală și putem afirma cu certitudine că a înregistrat succese frumoase, în pofida multor obstacole.
După o prezentare generală, cu caracter omagial, a unor secvențe importante, din CV-ul profesional din partea dnei prof. V. Goraș-Postică, Domnia sa a făcut un excurs biografic captivant prin cariera sa pedagogică de succes de peste 40 de ani, de la cadru didactic, la activitatea de cercetare și de elaborare a documentelor de politici educaționale și a manualelor școlare și universitare, a sute de studii pedagogice publicate în limbile română, rusă și engleză, până la managementul de nivel superior – prin toate câștigând credibilitate, performanțe și aprecieri bine meritate.
Din prezentarea dlui Profesor, dar și din răspunsurile la mai multe întrebări, s-au evidențiat calitățile sale umane, precum înțelegerea, respectul, toleranța, fidelitatea, grija pentru colegi și multe altele i-au caracterizat urcușurile prin viață și l-au ajutat să devină Personalitate notorie în domeniul pedagogic de la frontiera dintre milenii. Printre valorile promovate de-a lungul anilor, recunoaștem munca, prietenia, familia, dragostea pentru viață, spiritul de echipă – acestea devenind o cunună a demnității umane și a măiestriei profesionale.
La capitolul Recorduri, Dl Profesor GUȚU ar putea deține mai multe nominalizări: îndrumător de doctorat și post-doctorat (la peste 30 de persoane, inclusiv din România și Israel); coordonator național și expert în proiecte de cercetare și de elaborare a politicilor publice, expert internațional; număr de publicații în domeniul pedagogic și managerial (peste 350) ș.a.
Un punct de anvergură în aprecierea meritelor prof. GUȚU a fost și participarea sa la a XXI-a ceremonie a Galeriei Celebrităților – International Adult and Continuing Education Hall of Fame, în 2016, în Orlando, Florida, SUA și, evident, decernarea unei distincții de rezonanță pentru contribuțiile la educația continuă a adulților, care oferă fundament pentru perpetuarea educației și a învățării în secolul actual (ww.halloffame.outreach.ou.edu).
Secție Programare Web al USM ®