TINERI ÎN DIALOG DESPRE VIOLENȚA ÎN SPAȚIUL DIGITAL

 

La Departamentul Științe ale Educației s-a desfășurat un workshop cu tema „Strategii de prevenire a violenței în bază de gen în spațiul digital”. Activitatea a fost realizată de studentele de la master, anul II, specialitatea Consiliere pentru Probleme de Familie — Ana Rîmbu, Adriana Zaslaveț, Elena Sagaidac, Mihaela Moraru, Natalia Matfei și Daniela Beșliu — sub îndrumarea coordonatorului Valeria Pascaru-Goncear, dr., lector universitar.
În cadrul workshopului, organizatoarele au facilitat dezbateri interactive pe baza unor studii de caz reale, axate pe problematica violenței digitale în cuplu și asupra copiilor, evidențiind riscurile, mecanismele de manifestare, precum și modalitățile de intervenție și prevenire.
Invitații speciali ai evenimentului au fost studenții de la Colegiul „A. Mateevici” din Chișinău, care au participat activ la discuții, contribuind cu perspective relevante și întrebări pertinente.
Evenimentul a reprezentat o experiență valoroasă pentru toți participanții, consolidând înțelegerea fenomenului și subliniind importanța educației în prevenirea violenței digitale.