Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a participat la evenimentul dedicat prevenirii și combaterii violenței în familie, prin punerea în scenă a spectacolului de teatru documentar verbatim „Acasă – în siguranță”, bazat pe experiențe reale ale supraviețuitorilor violenței.
Evenimentul a fost coordonat cu implicarea doamnei Bodrug Lungu Valentina, dr. hab., prof. univ., alături de Mihaela Strâmbeanu, recunoscuta actriță de teatru și film, responsabilă de regizarea spectacolului, și s-a desfășurat cu sprijinul Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.

Proiectul este realizat de Centrul de Tineret Trușeni și are ca scop sensibilizarea publicului larg, creșterea gradului de conștientizare privind fenomenul violenței în familie și promovarea accesului la serviciile de suport existente. Prin intermediul artei teatrale, sunt aduse în prim-plan povești autentice care generează empatie, reflecție și responsabilitate socială.