Mesajul decanului

Mesajul decanului

Facultății Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială
”Nu există prilej mai minunat de dăruire,
decât să poți da zi de zi ce ai mai bun din tine,
să poți să înveți cu înțelepciune și răbdare
pe cel ce vine la tine…”
(R. Tagore)

Este, deja, o certitudine faptul că nu se poate vorbi de dezvoltare economică, socială, culturală, nici de dezvoltare umană, în general, în absența unei educații de calitate: educația nu mai este considerată ca ”sector neproductiv”, ci ca investiție în capitalul uman și în capitalul social și, mai mult decât atât, ca investiție profitabilă: se știe că un dolar invertit în educația timpurie poate aduce un profit, la nivel social general și comunitar, de șapte dolari. Ca urmare, dezvoltarea educației a devenit o țintă prioritară de ”advocacy” și de promovare, la nivelul politicilor de dezvoltare susținute de cele mai importante organizații internaționale (ONU și UNESCO, OECD și Banca Mondială, Uniunea Europeană etc.).

Educația de calitate este unul dintre obiectivele mondiale ale dezvoltării durabile (Orizont 2030), adoptate la cea de-a 70-a Sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (septembrie 2015): ”asigurarea unei educații incluzive, echitabile și de calitate, precum și promovarea, pentru toți, a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții”. Importanța acestei inițiative este maximă, întrucât reprezintă consensul celor 193 de state membre. Această inițiativă urmărește 17 obiective generale (Sustainable development Goals – SDGs) dintre care unul, cu numărul 4 se referă la ”Educația de calitate”.

În acest sens, educația, ca factor determinant al dezvoltării societății se asociază cu tendințele actuale caracteristice dezvoltării sistemului, dar și cu multe deschideri prospective

  • valorificarea paradigmei umaniste a educației, care se orientează spre dezvoltarea maximă a Eu-lui propriu, a personalității, a experienței proprii;
  • constituirea unei societăți a cunoașterii;
  • constituirea unor noi relații socio-umaniste bazate pe: armonia cu natura, cooperarea și negocierea, egalizarea șanselor, valorificarea tuturor resurselor;
  • integrarea învățământului superior, cercetării și a pieței muncii;
  • educația pe parcursul întregii vieți etc.

Diversitatea transformărilor la nivel socio-economic vizează și implică redimensionarea și reactualizarea sistemului de învățământ superior

În acest context, Universitatea de Stat din Moldova ca instituție cu cel mai înalt rating pe plan internațional, participă nemijlocit în elaborarea și promovarea politicilor educaționale și de cercetare, având ca obiective strategice

  • dezvoltarea și consolidarea ofertei educaționale;
  • abordarea cercetării științifice ca prioritate în activitatea instituțională;
  • extinderea și aprofundarea relațiilor internaționale;
  • sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice etc.

Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială se încadrează perfect în realizarea acestor obiective strategice la nivelul oportunităților și valențelor sale specifice.

La cei 12 ani de la fondare, Facultatea a acumulat o experiență vastă în formarea inițială și continue a specialiștilor în domeniul științelor ale educației, psihologiei, sociologiei și asistenței sociale (în anul 2017 Facultatea Psihologie și Științe ale Educației și Facultatea Sociologie și Asistență Socială au fost fuzionate într-o structură unitară), dar și în domeniul cercetărilor științifice și transferului inovațional (deși, formarea specialiștilor în aceste domenii s-au realizat pe parcursul a mai multor decenii în cadrul altor facultăți).

La etapa actuală Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială este unica în Repubica Moldova care formează specialiști în domeniile respective prin programe integrate și curricula de o nouă generație cu mari deschideri spre piața muncii și continuarea studiilor, spre învățarea activă și interactivă, axată pe valorificarea potențialului studenților și pregătirea acestora de a fi capabili să se integreze eficient profesional și social.

Totodată, menționez că facultatea dispune de un potențial uman la nivel de standarde internaționale: 9 doctori habilitați și 34 doctori în științe, dintre care patru experți internaționali în domeniul educației, dar și de un contingent de studenți cu pregătire inițială înaltă.

Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială realizează instruirea la toate trei cicluri ale învățământului superior: licență, masterat, doctorat. În cadrul facultății funcționează: Centrul de Cercetări Științifice ”Politici educaționale și sociale”, Centrul de Asistență Psihologică, Centrul Educațional ”E-Learning”, Centrul Didactic de Educație Interculturală, Gender-Centru, Centrul Republican de Resurse pentru Asistența Socială, Centrul de Cercetări Sociologice. În cadrul Facultății se editează Revista STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, Seria Științe ale Educației (Pedagogie; Psihologie) – redactor-șef dl Guțu Vladimir, dr.hab., prof.univ. și Seria Științe Sociale (Sociologie) – redactor-șef adjunct dna Milicenco Stela, dr., conf.univ., reacreditată la Categoria B care este solicitată atât la nivel național, cât și cel internațional.

Domeniile de activitate
  • Psihologie
  • Sociologie
  • Științe ale Educației
  • Asistență socială.
Resurse umane
  • Circa 1000 de studenți, masteranzi, doctoranzi
  • 55 cadre didactice titulare, dintre care 9 doctori habilitați și 34 doctori în științe.
Programe academice de studii
Ciclul 1 – licență:
  • Psihologie
  • Sociologie
  • Psihopedagogie
  • Educatie civică
  • Pedagogia învăţământului primar
  • Asistență socială
Ciclul 2 – masterat (MC – masterat de cercetare MP – masterat de profesionalizare):
  • Psihopedagogia comportamentului deviant (MP)
  • Psihologie clinică (MP)
  • Psihologie educaţională (MP)
  • Consilierea pentru probleme de familie (MP)
  • Psihologia muncii şi organizaţională (MP)
  • Psihologia comunicării şi resurselor umane (MP)
  • Psihologie social-politică şi relaţii interculturale (MP)
  • Management educațional (MP)
  • Formarea formatorilor (MP)
  • Consiliere educațională și spirituală (MP)
  • Psihologie judiciară (MP)
  • Managementul serviciilor sociale (MP)
  • Metodologia cercetării sociale (MC)
  • Studii ale copilăriei şi drepturile copilului (MP)
  • Managementul resurselor comunitare (MP)
  • Administrarea justiţiei în comunitate (MP)
  • Politici sociale centrate pe familie (MP)
  • Sondaje de opinie , marketing și publicitate (MP)
Ciclul 3 – doctorat
  • 511.01 – Psihologie generală
  • 531.01 – Teoria generală a educației
  • 532.02 – Didactică şcolară pe trepte şi discipline de învăţământ
  • 533.01 – Pedagogie universitară
  • 541.01 – Teoria și metodologia sociologiei
  • 541.02 – Structură socială, instituţii şi procese sociale
  • 542.01 – Teoria și practica asistenței sociale.

Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială implementează/ realizează mai multe proiecte internaționale: TEMPUS, INTAS, AUF, UNICEF.

Prin toate activitățile și politicile promovate Facultatea demonstrează competență, profesionalism și deschidere spre cooperare și colaborare atât pe plan național, cât și cel internațional.

Avantaje pentru studenții Facultății Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială:
  • oportunitatea de a studia la cea mai prestigioasă universitate din țară;
  • oportunitatea de a fi discipol la un număr mare de profesori universitari de calitate (de nivelul studiilor internaționale);
  • oportunitatea de a alege traseul/ vectorul propriu de învățare, prin aplicarea strategiilor didactice active/interactive, individualizate;
  • oportunitatea de a valorifica potențialul și interesele proprii prin combinarea învățării în echipe, grupuri mici și individual;
  • oportunitatea de a continua studiile la următoarele cicluri ale învățământului superior, asigurând formarea graduală a competențelor profesionale;
  • oportunitatea de a se implica activ în activitatea culturală, sportivă, socială etc.;
  • oportunitatea de a continua studiile peste hotarele țării prin diferite programe, inclusiv ERASMUS+.
Avantaje pentru studenții Facultății Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială:
  • nivelul înalt de integrare a specialiștilor pe piața muncii (existența unei piețe de muncă stabilă);
  • implicarea directă în formarea resurselor umane, în formarea cadrului valoric al societății noastre, ceea ce aduce un grad sporit de satisfacție profesională;
  • existența oportunităților de creștere în carieră și dezvoltare personală și profesională pe parcursul întregii vieți;
  • existența oportunităților de a produce și a promova experiențe și inovații noi în domeniile respective;
  • comunicarea profesională cu un număr mare de persoane (copii, părinți, profesori, manageri etc.) și gestionarea cadrului relațional etc.

Cu respect, Vladimir GUŢU,
doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar,
expert internaţional în educaţie